Suntem parintii a doi copii minunati, Cosmin de 6 ani si Vlad de 4 ani.In urma cu un an eram o familie fericita iar eu ma simteam implinita ca mamica.

Copii cresteau si eu faceam planuri pentru viitorul lor, in fiecare zi altele noi, in functie de ceea ce observam la ei, la gesturile si preferintele lor.La Cosmin totul era legat de masini:prefera haine cu masini, carti cu masini si desena mereu masini.Era hotarat sa fie sofer de tir si a ramas la fel.

La Vlad insa era un pic mai greu sa-ti formezi o idee. Erau putine jucariile care ii trezeau interesul. De fapt se juca cu orice, chiar si cu furculitele de la bucatarie, insa felul in care se juca era mereu la fel: toate erau asezate in sir, una langa alta, niciodata nu accepta un obiect in plus fata de cate avusese la inceput.

Apoi au inceput puzzle-urile . Au devenit jocul preferat si noi eram fascinati de rapiditatea cu care aseza fiecare piesa la locul ei.

Pana la 18 luni Vlad s-a dezvoltat normal, incepuse sa spuna “mama”, “tata” si era mereu incantat de atentia pe care i-o arata Cosmin.Era un copil foarte vesel , zambea mereu si era imposibil sa fii trist in preajma lui.Apoi, incetul cu incetul, a inceput sa uite cuvintele pe care le stia.De la o zi la alta a devenit mai retras si mai inchis in sine. Eram singura persoana care ii trezea interesul si care mai avea contact cu el.

Taticul lui nu reusea nici macar sa-l tina un pic in brate. Plangea si se zbatea sa vina la mine in brate. Tot in acea perioada a inceput sa planga: plangea la baita, plangea cand incercam sa-i tai unghiutele, plangea la tuns, plangea daca se murdarea cu mancare pe hainuta si refuza sa termine de mancat, plangea mereu.Simteam ca ceva nu e in regula, stiam ca nu asa trebuie sa fie , insa nu aveam curajul sa recunoastem, sa infruntam adevarul. Era prea greu, prea mare durerea.

Apoi intr-o seara am vazut la televizor cazul a doua fetite gemene diagnosticate cu autism.O ascultam pe mama fetitelor vorbind de comportamentul pe care il aveau fetitele zi de zi si il vedeam pe Vlad. In fiecare gest pe care il descria acea mamica, regaseam gesturile lui Vlad. Am inceput sa cautam informatii pe internet si tot ce reuseam sa gasim nu facea decat sa ne confirme ceea ce incercasem sa negam pana atunci: Vlad era autist.

Nu pot descrie in cuvinte durerea pe care o traiam si cat de pierduti ne-am simtit in acele momente.Chiar si dupa ce consultaseram doi psihologi, inca mai speram sa fie vorba doar de elemente de autism.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am gasit puterea necesara sa ne mobilizam pentru Vlad, si daca pe 13 mai 2010 am avut prima confirmare a diagnosticului, pe data de 31 mai deja Vlad incepea terapia.

Am fost binecuvantati de Dumnezeu si am avut sansa prin intermediul unei vecine apropiata de familia noastra, sa ajungem la cabinetul Sinzianei Burcea. Cand am fost prima data in acest cabinet eram in stare de soc si nu mai stiam nimic despre noi si despre familia noastra.Tot ceea ce stiusem pana atunci era acum invaluit in ceata. Sinziana insa, cu mult calm, ne-a dat toate raspunsurile de care aveam nevoie in acele momente, si la intrebari pe care nu indrazneam sa le punem, si cel mai important, ne-a dat curaj si speranta.

Asa am inceput terapia prin metoda Being Myself- Terapie Holistica Timpurie pentru copilul cu autism si familia sa, o terapie foarte eficienta si pe care noi am reusit sa ne-o permitem din punct de vedere financiar in comparatie cu costurile altor terapii.

Sunt aproape 10 luni de cand Vad face terapie, iar progresele sunt foarte mari: acum mananca singur, spune din nou “ mama” si “ tata”, face baita fara sa planga, isi urmareste cu interes fratiorul si chiar accepta sa se joace impreuna. Din pacate nu mai reusim sa acoperim toate costurile terapiei. Pana acum am facut tot posibilul, insa nu mai reusim sa facem fata. Vlad a implinit de curand 4 ani si cu cat trece timpul, cu atat mai dificil devine recuperarea.

Are nevoie de ajutor acum si eu va rog din suflet, daca puteti, sa ne dati o mana  de ajutor, cat de putin, pentru Vlad valoreaza foarte mult. Este sansa lui la “ normalitatea” noastra.Va multumim.